Ministerul Apărării Naţionale (MApN) - Forţele Terestre Române

 

Luni, 26/04/2021

     Militarii Batalionului 26 infanterie „Neagoe Basarab”, au executat în această perioadă exerciţii tactice cu trageri de luptă de nivel pluton (LFX) în poligonul Redea.

     Scopul exerciţiilor a fost perfecţionarea deprinderilor luptătorilor, pregătirea şi angajarea acestora în acţiuni tactice specifice armei. Un element foarte important il reprezintă menţinerea şi dezvoltarea unor luptători capabili să se adapteze permanent la spaţiul de luptă modern. Tragerile au fost executate cu armamentul din înzestrarea plutoanelor şi cu cel de pe maşinile de luptă „TBT 8X8 Piranha V”.


Luni, 26/04/2021

     PATRIE -ONOARE -DEMNITATE

     E crezul cu care ne-au întâmpinat astăzi domnul BĂDESCU Benone şi domnul VÎNATORU Adrian, veterani de război, la împlinirea venerabilei vârste de 100 ani.

     Ne-au primit plini de emoţie şi lacrimi în ochi, dornici să ne povestească cât mai multe dintre amintirile dânşilor legate de participarea pe front, dar şi din viaţa de zi cu zi.

     Poveştile de viaţă ale celor doi veterani sunt încă mărturii istorice vii ale acelor vremuri. Au avut o viaţă cumpătată, echilibrată şi fără excese.


Luni, 26/04/2021

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Forţelor Terestre, militarii Batalionului 817 Artilerie „PETRU RAREŞ” din Prundu-Bârgăului, participă voluntar, în cadrul campaniei „Plantează în România”, la plantarea a 10.000 de puieţi de molid, în zona unităţii militare.

Acţiunea se desfăşoară în colaborare cu Ocolul Silvic Bistriţa, în perioada 15 aprilie - 1 mai 2021.

Text şi foto: Radu Teodor Bungărdean


Luni, 26/04/2021

În data de 23 aprilie, cu ocazia sărbătoririi Zilei Forţelor Terestre Române, am comemorat cu recunoştiinţă sacrificiul martirilor care au slujit cu devotament Patria pe câmpurile de luptă şi cinstim dăruirea şi patriotismul militarilor români şi a personalului civil contractual din cadrul acestei categorii de forţe a Armatei României.


Vineri, 23/04/2021

               La 23 aprilie, sărbătorim Ziua Forţelor Terestre, cărora le-a fost hărăzită onoarea de a avea drept patron spiritual pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - Purtătorul de Biruinţă.


Marţi, 20/04/2021

La începutul acestei săptămâni, militarii din ultimul eşalon al Detaşamentului de Apărare Antiaeriană rotaţia a IX-a au ajuns în Polonia.

Contingentul românesc este acum în formulă completă şi pentru următoarele şase luni, eforturile principale desfăşurate de militarii detaşamentului vor viza instruirea în comun cu partenerii NATO în cadrul misiunii de asigurare a prezenţei înaintate consolidate pe flancul Nord-Estic al Alianţei.

Mult succes şi cât mai multe satisfacţii profesionale în activităţile pe care urmează să le desfăşuraţi!

Misiune uşoară, dragi camarazi!


Luni, 19/04/2021

              În data de 16 aprilie 2021, în prezenţa Comandantului Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, colonel Cornel Traian Scurt, în Cetatea Aradului, cazarmă a Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” a avut loc, ceremonia de predare-primire a comenzii şi a Drapelului de Luptă, între locotenent-colonelul Mihai Ioniţă şi locotenent-colonelul Ioan Sorin Semeniuc.


Pages

Alba Arad Arges Bacau Bihor Bistrita-Nasaud Botosani Braila Brasov Buzau Calarasi Caras-Severin Cluj Constanta Covasna Dambovita Dolj Galati Giurgiu Gorj Harghita Hunedoara Ialomita Iasi Ilfov Maramures Mehedinti Bucuresti Mures Neamt Olt Prahova Salaj Satu Mare Sibiu Suceava Teleorman Timis Tulcea Valcea Vaslui Vrancea