Ministerul Apărării Naţionale (MApN) - Forţele Terestre Române

˝Scorpionii roşii˝ la finalul celei de-a 5-a misiuni în Afganistan

Vineri, 30/05/2014
Locotenent George Tănase

În cei 12 ani de prezenţă în teatrul de operaţii Afganistan armata română a fost reprezentată întotdeauna de cei mai buni militari ai săi. Se distinge însă un număr restrâns de unităţi care au fost vârful de lance în toată această perioada, batalioane ale căror nume se asociază cu misiunile internaţionale.

Unul dintre acestea este cu siguranţă şi Batalionul 26 Infanterie “Neagoe Basarab”, sau, mult mai bine cunoscuţii “Scorpioni Roşii”, cu renumele câştigat în nisipurile provinciilor Zabul, Kandahar şi Kabul de-a lungul a 5 rotaţii în sprijinul operaţiei Enduring Freedom.

Epopeea a început în anul 2002, odată cu primul detaşament nominalizat pentru dislocare în Afganistan. Erau primii miltari români care se alăturau luptei împotriva terorismului începută ca urmare a atacului din 11 septembrie 2001. Conduşi pe atunci de tânărul maior Nicolae Ciucă, au avut de înfruntat multiple provocări, atât de ordin logistic cât şi operaţional. Dar, precum vieţuitoarea al cărei nume l-au ales pentru a se face cunoscuţi, scorpionul, s-au adaptat perfect la mediu. Prin modul în care şi-au îndeplinit misiunile de patrulare şi de securizare a bazei KAF au demonstrat că cea mai importantă resursă a armatei noastre, cea umană, poate suplini prin profesionalism, pregătire şi dedicaţie orice limitare. S-au impus ca un partener egal în relaţia cu celelalte state NATO participante la operaţiuni şi au demonstrat că alianţa se poate baza pe România.

A urmat pentru batalionul din Cetatea Băniei misiunea din 2005, dislocat de data aceasta în capitala Kabul, pentru asigurarea securităţii pe timpul alegerilor parlamentare. Prin patrulele pe care le-au desfăşurat atât în oraş cât şi afara acestuia, au pus umărul la asigurarea unui mediu sigur în care cetăţenii afgani îşi pot exercita principala formă de exprimare a democraţiei, votul.

În 2006-2007 două companii din cadrul batalionului au îndeplinit misiuni de pază a bazei militare KAF. Faţă de prima experienţă în Kandahar, cea din 2002, situaţia se schimbase vizibil. Baza pe care o găseau acum militarii craioveni era de nerecunoscut.Devenise una dintre principalele porţi de intrare şi de tranzit din întregul Afganistan, locuită de peste două zeci de mii de militari. Securizarea acesteia atrăgea astfel după ea o responsabilitate majoră dar care a fost finalizată cu aceleaşi rezultate foarte bune cu care partenerii deja erau obişnuiţi.

Zabul 2011. Poate cea mai mare provocare pe care “Scorpionii Roşii” au trebuit să o înfrunte. Părerea celor care au participat la mai multe din misiunile batalionului este unanimă, a fost cea mai grea dintre toate. A fost precedată de un tragic eveniment în poligonul de la Cincu, în urma căruia 3 militari îşi pierdeau viaţa. I-au plâns, i-au aşezat alături de ceilalţi eroi ai unităţii, au strâns rândurile şi au plecat din nou la război. Ajunşi într-o zonă care forfotea de grupări insurgente, cu atacuri aproape zilnice asupra bazelor şi patrulelor, cu dispozitive explozive improvizate descoperite la fiecare pas, inevitabilul s-a produs. În două zile fatidice, 5 şi 10 mai, Caporalii Cătalin-Ionel Marinescu şi Constantin-Laurenţiu Lixandru s-au alăturat celor pe care foştii camarazii îi strigă din tot pieptul, la fiecare apel solemn “Căzut la datorie”. Dar au găsit din nou puterea să treacă peste şi au reuşit prin acţiunile lor să dea un răspuns pe măsura sacrificiului suprem făcut de “Măruţ” şi “Lixi”. Batalionul 26 a făcut din zona în care a acţionat o zonă mai sigură, în care uşile şcolilor au putut să se deschidă din nou după ani de pauză, în care spitalele şi clinicile au început să ofere servicii medicale populaţiei. Dar mai ales o zonă în care astăzi forţele de securitate afgane reuşesc să gestioneze prin forţe proprii situaţia de securitate.

Istoricul participării “Scorpionilor Roşii” la misiunile din Afganistan avea să se încheie ciclic în acelaşi loc în care şi-a scris primele pagini, în Kandahar. Compania KAF GDA mai demonstra încă o dată, dacă mai era nevoie, că Batalionul 26 Infanterie “Neagoe Basarab” face parte din unităţile de elită ale Armatei Românie. Având ca misiuni principale securizarea terestră a bazei KAF şi asigurarea protecţiei zborurilor care tranzitau aeroportul Kandahar, subunitatea s-a ridicat la nivelul înalt de profesionalism impus în precedentele dislocări. Rezultatele au fost pe măsură, un exemplu grăitor fiind recordul istoric de zile fără atacuri cu rachete asupra bazei atins în perioada în care compania a acţionat. La un calcul simplu, cifrele arată că într-un sfert din perioada în care forţele româneşti au acţionat în Afganistan, Batalionul 26 a avut cel puţin un detaşament dislocat, fie el de nivel batalion sau companie. Asta explică poate şi renumele pe care unitatea şi l-a construit, nu doar în interiorul Armatei Române, cât şi printre ţările partenere NATO. “Red Scorpions” este un nume pe care mulţi dintre aliaţi îl cunosc şi despre care vorbesc de fiecare dată cu respect şi recunoştintă.

În spatele succesului misiunilor au stat întodeauna oamenii, de foarte multe ori aceiaşi. Un nucleu coagulat în timp şi călit de multiplele încercări pe care le-au depăşit împreună. Ofiţeri care, cu fiecare misiune îndeplinită, şi-au dezvoltat experienţa profesională într-un mediu de lucru internaţional. Subofiţeri şi maiştri militari care au demonstrat ce înseamnă cu adevărat să fii “coloana vertebrală”. Militari profesionişti care au trecut de la statutul de angajaţi cu contract meniţi să înlocuiască soldaţii în termen, la cel de adevăraţi luptători. Pentru tot ce au realizat în aceşti ani fiecare dintre ei ar merita câte o vorbă, poate să le dăm ocazia să spună fiecare câte o poveste, fie ea veselă sau tristă. Dar istoria arareori îşi face loc pentru glorii personale.

Alba Arad Arges Bacau Bihor Bistrita-Nasaud Botosani Braila Brasov Buzau Calarasi Caras-Severin Cluj Constanta Covasna Dambovita Dolj Galati Giurgiu Gorj Harghita Hunedoara Ialomita Iasi Ilfov Maramures Mehedinti Bucuresti Mures Neamt Olt Prahova Salaj Satu Mare Sibiu Suceava Teleorman Timis Tulcea Valcea Vaslui Vrancea