Ministerul Apărării Naţionale (MApN) - Forţele Terestre Române

misiune

Primăvara deşertului

Când spui 1 martie te gândeşti invariabil la tot ceea ce înseamnă primele semne ale începutului de primăvară. Natura revine la viaţă, apar ghioceii, te bucuri de adierea călduţă a vântului de primăvară. Totul se schimbă de la culoarea albă a întinderilor de zăpadă în verdele crud al firelor de iarbă ce se iţesc timid după câteva luni de amorţire. Primăvara este cel mai aşteptat anotimp al anului, atunci când bucuria şi speranţa renasc, când totul prinde culoare şi în acelaşi timp ritm.

Comandanţi americani în vizită la Scorpionii Negri

Vineri, 21 februarie a.c., colonelul William Ostlund, comandantul CTF-Duke şi locotenent-colonelul Richard Garey, comandantul TF-Lethal Warrior, au făcut un tur al întregii zone de operaţii în cadrul predării responsabilităţilor din provincial Zabul – Afganistan între cele două unităţi americane. În cadrul acestui tur operaţional, cei doi comandanţi americani au avut ca obiectiv major şi relaţionarea cu echipa de comandă a Batalionului 20 Infanterie “Scorpionii Negri”.

Campioana Scorpionilor Galbeni

Când discutăm despre funcţia de comandant pluton în teatrul de operaţii din Afganistan, gândul îţi fuge automat, fără să vrei, la portretul celui care în permanenţă este alături de militari, cel care răspunde de executarea misiunilor plutonului în aria de operaţii.

Atunci când această funcţie este încadrată de o colegă, fără să vrem urmărim parcă mai interesaţi evoluţia acţiunii plutonului.

Lupii Negri la examenul profesionalismului

În perioada 9-22 mai militarii Batalionului 151 Infanterie "Războieni" au trecut prin evaluarea finală înaintea dislocării în teatrul de operaţii Afganistan, când vor prelua aria de operaţii de la Batalionul 191 Infanterie "Colonel Radu Golescu".

Task Forces Golden Lions - Arena leilor

Timp de şase luni, militarii arădeni au participat pentru prima dată, în efectiv complet, cu batalionul, la o misiune externă în Afganistan. Experienţa celor 5 misiuni de nivel companie în Kosovo, participarea la 10 exerciţii multinaţionale în cadrul Batalionului Mixt Româno-Ungar de Menţinere a Păcii, precum şi participările individuale a peste 200 de militari la misiuni anterioare în teatrele de operaţii Bosnia, Irak şi Afganistan şi-au adus, fără îndoială, aportul la această misiune.

Scorpionii Negri se instruesc alături de puşcaşii marini

În perioada 08.05 – 22.05.2013 se desfăşoară un modul de instruire în cadrul exerciţiului multinaţional „Black Sea Rotational Force 2013 (BSRF-13)” , în poligoanele de instrucţie Obedeanu, Balta Verde şi Cernele din garnizoana Craiova, unde militari ai Batalionului 20 Infanterie „DOLJ” se antrenează alături de militari din cadrul Corpului de Infanterie Marină (MARFOREUR) al Statelor Unite ale Americii.