Ministerul Apărării Naţionale (MApN) - Forţele Terestre Române

militari

Militarii Batalionului 1 CIMIC la Exerciţiul tactic în teren HISTRIA 2013

În perioada 8 – 11 iulie 2013, în poligonul Valea Poienii, s-a desfăşurat Exerciţiul tactic în teren „HISTRIA 13” la care a participat un pluton CIMIC, constituit din militari ai Batalionului 1 CIMIC, pluton destinat Grupului de Luptă European HELBROC.

Exerciţiul a vizat creşterea capacităţii operaţionale a structurilor destinate Grupului de Luptă European HELBROC, dezvoltarea deprinderilor şi a capabilităţilor necesare îndeplinirii misiunilor încredinţate.

Festivalul cântecului şi dansului popular “La Oglindă” ediţia VI

În perioada 12 - 14 iulie 2013 garnizoana Bistriţa a găzduit cea de-a IV- a ediţie a Festivalului cântecului şi dansului popular al Cercurilor militare din Ministerul Apărării Naţionale, “La Oglindă”.

Vineri, 12 iulie, începând cu orele 14.00 s-au desfăşurat spectacole folclorice simultane susţinute de formaţiile cercurilor militare participante la festival în garnizoanele Bistriţa şi Prundu-Bârgăului.

În aceeaşi dată între orele 19.00 - 22.00, Ansamblul folcloric “Doinita” a susţinut un spectacol folcloric pe Pietonalul “Liviu Rebreanu”.

Ceremonia de plecare în Teatrul de Operaţii Afganistan a Echipei de instructori pentru Şcoala de Tancuri Afgană rotaţia VI

Ceremonia de plecare în teatrul de operaţii din Afganistan a Echipei de instructori pentru Şcoala de Tancuri Afgană, rotaţia a VI-a s-a desfăşurat vineri 12 iulie, la Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă „Mihai Viteazul” .

La eveniment, au participat, alături de familiile militarilor, reprezentanţi ai Statului Major al Forţelor Terestre, ai autorităţilor publice locale, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere.

Echipa, formată din şapte militari, va desfăşura timp de şase luni misiuni de instruire a militarilor Armatei Naţionale Afgane.

“Lupii Negri” pleacă în Afganistan

Ceremonia prilejuită de plecarea în Afganistan a militarilor Batalionului 151 Infanterie "Lupii Negri", a avut loc joi, 11 iulie a.c., pe Pietonalul Ştefan cel Mare din municipiul Iaşi.

Şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Mircea Savu, a participat la activitate alături de ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, comandanţi de mari unităţi şi unităţi din Forţele Terestre, reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Militari din forţele speciale pleacă în Afganistan

Grupul românesc întrunit de forţe pentru operaţii speciale ROU SOTG 3 a avut ceremonia de plecare în Teatrul de Operaţii Afganistan vineri, 5 iulie 2013. La eveniment a fost prezent ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Ion Ungureanu, reprezentanţi ai eşaloanelor superioare, reprezentanţi ai administraţiei locale buzoiene, rude şi apropiaţi ai militarilor care urmează să plece în misiune.

Transfer de autoritate în Afganistan, între militarii arădeni și timișoreni

Joi 30 mai, în provincia Zabul din Afganistan, militarii Batalionului 2 Manevră ,,Yellow Scorpions” din Timișoara, după ce au transferat de la sosirea lor aici, trei baze militare înaintate forțelor de securitate afgane, au preluat controlul și comanda bazei militare înaintate Mescall, precum și a ariei de operații din districtul Tarnak Wa Jaldak, în care a acționat Batalionului 1 Manevră ,,Golden Lyons” din Arad.

Baza Viper predată autorităţilor afgane

În data de 29.05.2013, avut loc ceremonialul de predare - primire a bazei militare ,,Viper” între militarii din Task Force ,,Golden Lions” şi reprezentanţii autorităţilor afgane.

Transferul s-a înscris pe coordonatele activităţilor specifice ultimilor luni, reprezentate de punerea în aplicare a unui plan de redislocare a forţelor batalionului şi predare a bazelor către autorităţile afgane, concomitent cu executarea misiunilor în zona de responsabilitate.

Lupii Negri la examenul profesionalismului

În perioada 9-22 mai militarii Batalionului 151 Infanterie "Războieni" au trecut prin evaluarea finală înaintea dislocării în teatrul de operaţii Afganistan, când vor prelua aria de operaţii de la Batalionul 191 Infanterie "Colonel Radu Golescu".

Batalionul 500 Sprijin – 15 ani de activitate

Astzi, 17 mai, militarii Batalionului 500 Sprijin au sărbătorit 15 ani de la înfiinţare.

La activitate au fost prezenţi reprezentanţi ai Statului Major al Forţelor Terestre, şi celorlalte categorii de forţe, comandanţi de unităţi, foşti comandanţi ai batalionului, cadre militare şi personal civil, care au facut parte din unitate.

Pentru rezultate deosebite obţinute în procesul instruirii, şeful Statului major al Forţelor Terestre a conferit următoarele distincţii militare:

Instructorii din Golden Lions

Mai bine de o lună a durat pregătirea militarilor dintr-un batalion al Armatei Naţionale Afgane, în baza înaintată Eagle, pentru executarea unei şedinţe de tragere cu armamentul greu de infanterie. Este binecunoscut faptul că unul dintre obiectivele militarilor români este şi acela de a consilia şi ajuta partenerii afgani în procesul de instrucţie, astfel încât să fie capabili să preia responsabilitatea securităţii provinciei, după retragerea forţelor româneşti.

Pages