Ministerul Apărării Naţionale (MApN) - Forţele Terestre Române

 

Luni, 03/04/2017

Generalul maior Marius Harabagiu a preluat comanda Statului Major al Forţelor Terestre de la generalul locotenent Dumitru Scarlat, astăzi, 3 aprilie, în cadrul unei ceremonii desfăşurată la sediul instituției. Generalul locotenent Dumitru Scarlat a fost numit reprezentant militar al României la NATO şi UE la Cartierul General NATO de la Bruxelles.


Joi, 30/03/2017

Personalul Statului Major al Forţelor Terestre a vizitat în data de 29 martie a.c. Memorialul Eroilor Neamului situat în Parcul Carol I din Bucureşti. Activitatea a fost o adevărată Oră de istorie, în care un cercetător ştiinţific din cadrul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor a prezentat asistenţei, file din istoria importantului complex monumental.


Marţi, 28/03/2017

În data de 27 martie 2017, sublocotenentul Florin Oprea din Batalionul 341 „Rechinii Albi” a fost premiat de către Agenţia News.ro în cadrul Galei „România autentică, România pozitivă” cu premiul "Eroism şi simţ al datoriei". Tânărul ofiţer are 24 de ani, a absolvit Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” şi încă de pe băncile Academiei Forţelor Terestre a dorit să participe la o misiune externă.


Marţi, 28/03/2017

Marţi, 28 martie, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-locotenent Dumitru Scarlat, s-a întâlnit cu şeful Statului Major al Forţelor Terestre din Republica Federală Germania, general-locotenent Jörg Vollmer.


Duminică, 26/03/2017

O echipă formată din 14 elevi ai Colegiului Naţional Militar  "Dimitrie Cantemir" din Breaza au răspuns provocării de a participa la "First Tech Challenge 2016-2017" (FTC), competiţie naţională de robotică.
S-au înscris 54 de echipe din 43 de licee din România, iar câştigătorii vor participa la Global Robotics Championship în Statele Unite ale Americii, la St. Louis.
Tinerii cantemirişti au lucrat în echipă având un scop bine stabilit: realizarea unui robot programabil şi comandat de la distanţă.


Marţi, 21/03/2017

Marţi, 21 martie a.c., a avut loc, în Piaţa Ovidiu din Constanţa, ceremonia de repatriere din teatrul de operaţii Afganistan a Batalionului 341 Infanterie „Constanţa”, care a participat la misiunea NATO RESOLUTE SUPPORT (RS).
La activitate au fost prezenţi locţiitorul comandantului Componentei Operaţionale Terestre, general de brigadă Mircea Mândrescu, reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, alături de oficialităţi ai administraţiei publice locale, camarazii şi membrii familiilor militarilor.


Miercuri, 15/03/2017

Miercuri, 15 martie, la sediul Batalionului 205 Apărare Antiaeriană „General Gheorghe Pârvulescu”, din Craiova, a avut loc ceremonia de plecare în misiune a Detaşamentului de apărare antiaeriană ce va fi dislocat timp de şase luni în Polonia.
La ceremonie au fost prezenţi locţiitorul şefului Statului Major General, general-locotenent Adrian Tonea, reprezentanţi ai forţelor terestre, general de brigadă Virgil-Ovidiu Pop şi general de brigadă Adrian Soci, alături de oficialităţi ai administraţiei publice locale şi familiile militarilor.


No front page content has been created yet.