Ministerul Apărării Naţionale (MApN) - Forţele Terestre Române

Ziua Forţelor Terestre – Ziua Porţilor Deschise

Sâmbătă, 20/04/2013
plutonier-adjutant Cristian Surugiu

Astăzi, 20 aprilie, unităţi subordonate Statului Major al Forţelor Terestre şi-au deschis porţile pentru cetăţenii garnizoanelor în care sunt dislocate.

Activitatea se înscrie în seria manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Forţelor Terestre - 23 aprilie, al căror patron spiritual şi ocrotitor este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă.

Militarii au prezentat publicului interesat sau atras din curiozitate de domeniul militar, standuri de prezentare a armamentului şi tehnicii aflate în dotare, exerciţii demonstrative specifice armei din care fac parte şi teatrului de operaţii Afganistan, evocări ale tradiţiilor de luptă ale unităţilor,filme documentare şi expoziţii fotografice cu tematică militară.

La activitate au fost invitaţi să participe foste cadre militare, veterani de război, familiile militarilor, elevi precum şi publicul interesat de domeniul militar.

Alba Arad Arges Bacau Bihor Bistrita-Nasaud Botosani Braila Brasov Buzau Calarasi Caras-Severin Cluj Constanta Covasna Dambovita Dolj Galati Giurgiu Gorj Harghita Hunedoara Ialomita Iasi Ilfov Maramures Mehedinti Bucuresti Mures Neamt Olt Prahova Salaj Satu Mare Sibiu Suceava Teleorman Timis Tulcea Valcea Vaslui Vrancea