Ministerul Apărării Naţionale (MApN) - Forţele Terestre Române

Ziua Forţelor Terestre – 23 aprilie

Joi, 21/04/2016
Sublocotenent Anamaria Scarlat

În fiecare an, pe 23 aprilie, se sărbătoreşte Ziua Forţelor Terestre, al căror patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă.
Astăzi, 21 aprilie, a avut loc la sediul Statului Major al Forţelor Terestre, simpozionul dedicat acestei sărbători.
La activitate au participat consilierul de stat la Administraţia Prezindeţială, Mihai Șomordolea, secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului, Otilia Sava, şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, academicianul profesor universitar doctor Răzvan Teodorescu, veterani de război şi militari veterani din teatrele de operaţii, cadre militare în rezervă şi retragere, elevi şi studenţi militari, precum şi personal militar şi civil din cadrul forţelor terestre.
După alocuţiunea şefului Statului Major al Forţelor Terestre, generalul maior Dumitru Scarlat, consilierul de stat, Mihai Şomordolea, a dat citire mesajului Administraţiei Prezidenţiale cu ocazia sărbătoririi Zilei Forţelor Terestre, academicianul profesor universitar doctor Răzvan Teodorescu s-a referit în discursul său la importanţa trinomului Armata României – Biserica Creştin-Ortodoxă - Academia Română, iar şeful Statului Major General a prezentat importanţa forţelor terestre în amplul proces de modernizare şi instruire a armatei.
În continuare, şeful Statului Major al Forţelor Terestre a conferit Emblema de Onoare a Forţelor Terestre şi Semnul Onorific în Slujba Păcii militarilor răniţi în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan.
Această activitate s-a înscris în seria manifestărilor dedicate sărbătorii Zilei Forţelor Terestre, cu prilejul acestei sărbători fiind organizate, în toate garnizoanele din ţară şi în teatrul de operaţii din Afganistan, simpozioane, expoziţii de carte, vizionări de filme documentare exerciţii de mânuire a armamentului, prezentări de tehnică militară, armament şi echipamente, ceremonii militare de depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele eroilor, concerte ale muzicilor militare şi spectacole artistice susţinute de către formaţiile cercurilor militare.

Galerie foto