
Vizita Locţiitorului Comandantului Componentei Terestre NATO la Forţele Terestre
Miercuri, 17/12/2014
Căpitan Daniel Nistor
Şeful Statului Major al Forţelor Terestre, generalul-maior Dumitru Scarlat, s-a întâlnit astăzi, 17 decembrie a.c., la sediul Statului Major al Forţelor Terestre, cu Locţiitorul Comandantului Componentei Terestre NATO, generalul-locotenent Ed Davis.
Pe timpul întrevederii au fost abordate subiecte referitoare la pregătirea Forţelor Terestre Române prin exerciţii naţionale şi multinaţionale, angajamentele la care forţele terestre participă cu forţe în diferite operaţii militare şi iniţiative regionale, precum şi perspectiva acţiunilor viitoare în actualul context de securitate la Marea Neagră.