Ministerul Apărării Naţionale (MApN) - Forţele Terestre Române

Pregătire CALFEX – ˝Cu Bizonul în câmpul de ţinte˝

Vineri, 20/06/2014
Căpitan Daniel Nistor

Antrenamentele pentru exercițiul multinaţional de tip CALFEX au continuat cu exerciții tacticce tip LFX de nivel pluton. După executarea execiţiilor tactice cu trageri de luptă  de către compania de infanterie, „Jderii” (maşinile de luptă ) au trecut la întreţinere şi au lăsat locul „Bizonilor” (tancurile TR85M1) în poligonul de tragere.

Încă de la primele ore ale dimineţii motoarele Bizonilor au început să răsune pe câmpul de luptă, pregătirea muniţiei, încărcarea în tancuri şi .... gata de acţiune. Simplu şi eficient, fără zarvă, fără agitaţie, doar comenzi scurte şi zgomot de motoare.

Deplasarea în campul tactic fară evenimente, ţinetele parcă nu voiau să apară, se părea că mai au ceva de mers până la primul aliniament amenajat pentru tragere când se aude scurt prin staţie comanda pentru tancul patru să angajeze ţinta care se deplasa dinspre liziera pădurii. O oprire bruscă, ţeava se mişcă uşor către stânga, deodată se opreşte, se aude un zgomot puternic, o flacără la gura ţevii, mult praf şi undeva în depărtare se vede o luminiţă, un nor imens de praf şi fum şi locul unde fusese ultima dată ţinta. Si acesta a fost doar începutul, toate patru tancurile au început să tragă în diversele tipuri de ţinte fixe sau în mişcare aflate la diferite distanţe.

Un „spectacol” care a durat mai bine de două ore, ţintă după ţintă, zgomot, foc şi praf, într-un poligon cu un teren accidentat, paţial acoperit cu vegetaţie, cu ţinte camuflate. Un câmp de ţinte automatizat, care permitea deplasarea ţintelor, atât de front cât şi în adâncime, au încercat să pună în dificultate subunitatea de tancuri.

Comandantul de companie, aflat în tancul său, urmărea acţiunea dinapoia plutonului aflat pe aliniamentul de tragre şi tot nota meticulos câte ceva într-un carneţel, singurele comenzi care se auzeau prin staţie erau cele ale comandatului de pluton şi confirmările comandaţilor de tancuri : ţintă lovită sau recepţionat!

Întrebat de obiectivele pe care le-a stabilit pentru acest exerciţiu, comadantul companiei tancuri, căpitanul Marius Macovei a ţinut să precizeze : „ mi-am propus să confirm rezultatele foarte bune obţinute luna trecută în centrul de instruire din Hohenfels la exerciţiile tactice tip STX şi FTX la care am utilizat sistemele tactice MILES, şi am stabilit mai multe obiective de instruire care au vizat obiţinrea unui procentaj mare de lovire a ţintelor, însă am ţinut să creştem nivelul şi complicăm puţin scenariul şi, întrucât facilităţile poligonului au permis, am introdus o varietate de ţinte, atât fixe cât şi în deplasare, pentru a putea verifica angajarea ţintelor fixe sau în deplasare, de pe loc sau din mişcare.”

Plutonierul Tiberiu Ioniţă, mecanic conductor tanc, este foarte mulţumit de comportamentul „Bizonului” său: „dat fiind terenul variat, cu zone mlăştionoase, traversat de şanţuri şi zone pietruite, partea de ofensivă a fost destul de dificilă însă tancul s-a comportat excelent!”

În perioada imediat următoare activitățile vor continua cu executarea exerciţiilor tactice la nivel companie, întreţinerea tehnicii şi armamentului şi menținerea în stare de operativitate, exersarea procedurilor tactice şi pregătirea comandanţilor de subunităţi pentru îmbunătăţirea procedurilor de lucru specifice.

Detaşamentul de instrucţie din cadrul Forţelor Terestre Române de tip ”Battle group” are în compunere 190 de militari din Batalionul 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei” şi Batalionul 284 Tancuri „Cuza Vodă” din Galaţi, care utilizează ca tehnică de luptă maşinile de luptă ale infanteriei , tancurile TR85M1 ”Bizonul” şi transportortoarele amfibii blindate TABC79 cu aruncătoare de bombe cal. 82mm.

Galerie foto

Alba Arad Arges Bacau Bihor Bistrita-Nasaud Botosani Braila Brasov Buzau Calarasi Caras-Severin Cluj Constanta Covasna Dambovita Dolj Galati Giurgiu Gorj Harghita Hunedoara Ialomita Iasi Ilfov Maramures Mehedinti Bucuresti Mures Neamt Olt Prahova Salaj Satu Mare Sibiu Suceava Teleorman Timis Tulcea Valcea Vaslui Vrancea