Ministerul Apărării Naţionale (MApN) - Forţele Terestre Române

Plutonierul adjutant Marius Apostol-cetaţean de onoare al oraşului Bragadiru

Luni, 30/09/2013
Daniel Nistor

Consiliul local al oraşului Bragadiru s-a întrunit în şedinţa din data de 30 septembrie, având în ordinea de zi şi hotărârea de acordare a titlului de "Cetăţean de onoare" plutonierului adjutant Marius Apostol "în spiritul recunoştinţei pentru felul în care a servit ţara în misiunile la care a participat în Bosnia-Herţegovina, Irak şi Afganistan, precum şi în alte misiuni pe plan intern".

În încheierea momentului oficial, primarul oraşului Bragadiru, Vasile Cimpoeru, s-a adresat asistenţei şi, în special, plutonierului adjutant Marius Apostol, căruia i-a mulţumit pentru modul în care a reprezentat România, pentru faptul că a purtat cu cinste drapelul ţării noastre în locurile cele mai îndepărtate.

După ce a primit certificatul şi placheta prin care consfinţeşte calitatea de cetăţean de onoare, plutonierul adjutant Apostol a declarat că se simte onorat pentru cinstirea acordată, adăugând: "Pentru mine acest titlu reprezintă eforturile depuse, cu stoicism şi responsabilitate pe parcursul celor şase misiuni internaţionale. În fiecare misiune executată în teatrele de operaţii am purtat în suflet, cu mândrie, drapelul ţării noastre."

Adjutantul Apostol a adăugat că, în urma incidentului din Afganistan, atât Ministerul Apărării Naţionale, cât şi Primăria şi Consiliul local al oraşului Bragadiru l-au ajutat să treacă peste acest moment foarte dificil din viaţă, lucru pentru care mulţumeşte atât administraţiei locale cât şi comunităţii din care face parte.

Plutonierul adjutant Marius Apostol, împreună cu alţi trei militari, a fost rănit în data de 1 mai 2011, pe când executa o misiune de patrulare pe autostrada A1 în provincia afgană Zabul şi explozia unui dispozitiv exploziv improvizat a răsturnat autovehiculul de tip MRAP cu care se executa misiunea. Subofiţerului i s-a conferit Medalia naţională "Serviciul Credincios" clasa a II-a cu însemne de război, pentru militari, iar în data de 16 iulie a.c, o delegaţie a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, condusă de generalul (rtr.) Marin Badea Dragnea, s-a deplasat acasă la acesta pentru a-i conferi "Diploma de patriot pentru merite deosebite în teatrele de luptă".

Alba Arad Arges Bacau Bihor Bistrita-Nasaud Botosani Braila Brasov Buzau Calarasi Caras-Severin Cluj Constanta Covasna Dambovita Dolj Galati Giurgiu Gorj Harghita Hunedoara Ialomita Iasi Ilfov Maramures Mehedinti Bucuresti Mures Neamt Olt Prahova Salaj Satu Mare Sibiu Suceava Teleorman Timis Tulcea Valcea Vaslui Vrancea