Ministerul Apărării Naţionale (MApN) - Forţele Terestre Române

CILFT pedalează pentru comunitate!

Luni, 22/09/2014
Căpitan Ana-Maria Tamaş

O echipă a Centrului de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre „Getica” a participat sâmbătă, 20 septembrie 2014, la ediţia I a evenimentului BIKEATHON, eveniment organizat şi promovat de Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului. Echipa participantă a fost formată atât din cadre militare ale CILFT, cât şi din membrii familiilor acestora.

Evenimentul, organizat sub deviza „Mişcarea înseamnă viaţă / Comunitatea înseamnă implicare! Pedalează pentru comunitate!”, a adunat la Start copii şi adulţi de toate vârstele, care au pedalat pe trasee cu diferite grade de dificultate, susţinând astfel proiectele înscrise în campanie.

Echipa Centrului de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre "Getica"  a susţinut şi a pedalat pentru două proiecte.

Proiectul „Dreptul la şanse egale” presupune dotarea cabinetelor de logopedie ale Şcolii Speciale Făgăraş cu materiale didactice şi jocuri specifice activităţii de terapie logopedică. Cu ajutorul fondurilor strânse în cadrul competiţiei, elevii Şcolii Speciale vor putea participa la orele de terapie logopedică, iar calitatea procesului instructiv-terapeutic va creşte prin diversitatea materialului intuitiv grăbind astfel corectarea tulburărilor de limbaj specifice elevilor cu dezabilităţi mintale.

Al doilea proiect pentru care CILFT a pedalat este „AVEm performanţe sportive!”, susţinându-l astfel pe făgărăşeanul Andrei Novac să participe la Campionatul Mondial de Karate Shotokan din Venezuela în anul 2015, campionat la care s-a calificat ca urmare a rezultatului impresionant (vicecampion european) obţinut la Campionatul European de Karate Shotokan (Skief European Championship din aprilie 2014). Acest proiect a reprezentat o invitaţie adresată tuturor membrilor comunităţii locale de a susţine dezvoltarea şi menţinerea unor obiceiuri de viaţă ţintite către atingerea performanţei.

***

Conceptul Bikeathon este o platforma de atragere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală, fiind un mecanism prin care comunitatea se întâlneşte, interacţionează şi se implică să strângă fonduri pentru proiectele pe care le consideră relevante.