Ministerul Apărării Naţionale (MApN) - Forţele Terestre Române

Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica”. 100 de ani

Marţi, 02/07/2019
Biroul Informare şi Relaţii Publice al Statului Major al Forţelor Terestre

2 iulie, Cincu. La sediul Centrului Naţional de Instruire Întrunită „Getica” (CNIÎ) a avut loc o ceremonie militară şi religioasă, prilejuită de aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea acestuia. Printre cei care au luat parte la eveniment s-au numărat Şeful Statului Major al Apărării, general Nicolae-Ionel Ciucă, şi comandantul Componentei Operaţionale Terestre şi locţiitor al şefului Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Dorin Blaiu.

Un moment important din programul festivităţii, a fost dezvelirea de către comandantul CNIÎ, colonel Ionică-Cătălin Ticulescu, alături de foştii comandanţi ai structurii principale de instruire a Forţelor Terestre Române, a monumentului aniversar care marchează 100 de ani de existenţă a Centrului Naţional de Instruire „Getica”.

De asemenea, ca semn al aprecierii activităţii personalului militar şi civil, de-a lungul anilor, generalul Nicolae-Ionel Ciucă a decorat Drapelului de luptă al unităţii cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, de pace . La ceremonie au participat avioane MIG-21 Lancer şi elicoptere IAR-330 Puma Socat de la Baza Aeriana 71 Câmpia Turzii.

Galerie foto

Alba Arad Arges Bacau Bihor Bistrita-Nasaud Botosani Braila Brasov Buzau Calarasi Caras-Severin Cluj Constanta Covasna Dambovita Dolj Galati Giurgiu Gorj Harghita Hunedoara Ialomita Iasi Ilfov Maramures Mehedinti Bucuresti Mures Neamt Olt Prahova Salaj Satu Mare Sibiu Suceava Teleorman Timis Tulcea Valcea Vaslui Vrancea