Ministerul Apărării Naţionale (MApN) - Forţele Terestre Române

Şeful Statului Major al Forţelor Terestre în vizită oficială la US Army

Vineri, 10/02/2017
Colonel Romeo Feraru

Şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-locotenent Dumitru Scarlat, a efectuat, în perioada 4-10 februarie 2017, o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, la invitaţia şefului Forţelor Terestre Americane, general Mark A. Milley.
În cadrul ceremoniei de onoare, organizată pentru întâmpinarea marilor oficialităţi militare, generalul Mark Milley a conferit generalului locotenent Dumitru Scarlat decoraţia Legiunea de Merit în grad de Comandant, pentru merite excepţionale în serviciul militar.
Vizita a continuat la sediul Pentagonului cu întâlnirea oficială, în cadrul căreia cei doi generali au discutat despre activităţile US Army în Operaţia Atlantic Resolve şi în Iniţiativa de Reasigurare Europeană în România, precum şi despre sprijinul oferit de către partenerul strategic pentru consolidarea apărării colective la flancul sud-estic al Alianţei Nord-Atlantice.
De asemenea, generalul locotenent Dumitru Scarlat s-a întâlnit, în diferite baze militare, cu locţiitorii generalului Mark A. Milley pe următoarele domenii: informaţii cu generalul Robert Ashley, operaţii cu generalul Robert Abrams şi instrucţie cu general-locotenent Kevin Mangum. Discuţiile s-au axat pe organizarea şi misiunile Forţelor Terestre Române, participarea la operaţiile multinaţionale, pachetul de forţe disponibile pentru misiuni internaţionale şi proiecte de înzestrare.
Un moment emoţionant al vizitei l-a constituit depunerea unei coroane de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Cimitirul Naţional Arlington, în semn de omagiu adus tuturor militarilor căzuţi la datorie.
Activitatea contribuie la întărirea cooperării şi interoperabilităţii dintre Forţele Terestre Române şi US Army, în cadrul parteneriatului strategic româno-american.

Galerie foto