Ministerul Apărării Naţionale (MApN) - Forţele Terestre Române

Comunicate

Manifestări de amploare prilejuite de Ziua Forţelor Terestre Române

Ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă (23 aprilie) este înscrisă în calendarul ostăşesc ca zi a Forţelor Terestre, categoria de forţe ale Armatei României care cuprinde aproximativ 2/3 din efectivele acesteia.
Vineri, 28 aprilie a.c., în garnizoane şi unităţi militare aparţinând Forţelor Terestre vor avea loc manifestări dedicate evenimentului, la care au fost invitate personalităţi ale vieţii militare şi politice, cadre militare în rezervă şi în retragere, veterani de război, tineri interesaţi de cariera militară.

"Misiunea militarilor români este deosebit de importantă"

Marţi, 25 aprilie a.c., în ultima zi a vizitei şefului Statului Major al Forţelor Terestre în Irak, generalul locotenent dr. Sorin IOAN s-a deplasat în Al Diwaniyah şi Al Kut, pentru a se întâlni cu militarii români dislocaţi în această regiune.

Poliţiştii militari români şi carabinierii italieni împreună în Camp Mittica

Toţi militarii români, cărora li s-au alăturat numeroşi militari ai Forţei Multinaţionale, au participat noaptea trecută la Liturghia de Înviere, oficiată de preotul militar român Ionel VRÂNCEANU, la biserica ortodoxă din Camp Mittica, primind lumină împreună, uniţi de credinţa lor în Dumnezeu.

Militarii români apreciaţi în Irak.

Sâmbătă, 22 aprilie a.c., şeful Statului Major al Forţelor Terestre, a continuat vizita în teatrul de operaţii din Irak. Prezent în Camp Mittica, generalul locotenent dr. Sorin IOAN, a avut o întâlnire cu generalul de brigadă (IT) Natalino MADEDDU la sediul comandamentului Brigăzii "SASSARI".

După o prezentare a situaţiei din aria de operaţii a Brigăzii "Sassari" şi a Batalionului 280 Infanterie, atât din punct de vedere militar, cât şi al societăţii civile, generalul Sorin Ioan a subliniat cooperarea excelentă pe care o au militarii italieni cu cei români.

Generalul locotenent Sorin Ioan mulţumeşte militarilor din Basra.

"Cooperarea pe care militarii români o au cu ceilalţi militari din coaliţie este una excelentă", a subliniat generalul de brigadă (IT) Alessandro POMPEGNANI, locţiitorul comandantului Diviziei Multinaţionale de Sud-Est din Irak, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu şeful Statului Major al Forţelor Terestre Române, în Basra.

Pages